Arhive etichetă: cine esti tu

F@#king 40s

fucking 40sAm  trecut cu brio de pragul psihologic, fizic mintal și cum mai vreți de 40… Cică există o criză a vârstei de 40, zvon pe care eu am ales să-l trec maiestuos cu vederea, convinsă fiind că mie nu mi se poate întâmpla așa ceva.

Mai mult, na, probabil că chiar funcționează legea atracției, dar chiar înainte de pragul acesta mirific am tot găsit o grămadă de articole, articolașe, studii, mărturii și alte alea, cum că de-abia după 40 începi să trăiești cu adevărat, de parcă până atunci doar te-ai antrenat, cum că după 40, în mod miraculos te înțelepțești și începi să vezi frumosul în fiecare picătură de viață, cum că toate ți se par mai ușor de dus, că ajungi la o anumită maturitate emoțională și astfel nu te mai încurci în hățișul sentimentelor neîmplinite, al așteptărilor aberante, care dau naștere acelor dezamăgiri traumatizante și astfel, nemaiavând așteptări nejustificate, nu mai apuci să suferi de pe urma dezamăgirilor, că o să apreciez la maxim și întâmplările pozitive și cele mai puțin pozitive și tot așa…

Aproape că eram nerăbdătoare să pășesc pragul multi-miraculos al anilor 40 ai vieții mele și să-i trăiesc exuberant, cu zâmbetul natural pe buze, cu candoare și fericire perpetuă…

Da, acum, la 40 de ani și câteva luni pot confirma… Exact așa e, doar că PE DOS!!!

În primul rând dulcele din viață, și nu acela metaforic și plin de substanță, ci acela brut, pragmatic, din ciocolată și prăjiturile mai puțin sănătoase, dar care e atât de BUN, ei bine, acesta nu mai are obiceiul atât de bine implementat în anii trecuți și anume acela de a se evapora, imediat ce îl îngurgitezi, sau, mă rog la distanță mică, adică puteam să mănânc 2 ciocolate, din alea cu lapte dintr-un foc, iar silueta mea se încăpățâna să rămână la fel de magnifică… Acu’, cele 2 pătrățele pe care le mănânc pe furiș o dată la câteva zile îmi dau mai multă bătaie de cap decât, pe timpuri, un dosar de credit dificil…

Și le mai și vezi pe o grămadă de domnițe, hai că pe alea de 20-30 le ierți, că pe ele le ajută natural natura, dar le vezi pe alea de-un leat cu tine și mai bine, impecabile, cu un corp lucrat intens, cu un stil de viață groaznic de sănătos, radiind, arătând mai bine decât arătam eu când aveam 25 de ani, făcând sport cu bucurie și plăcere (cel puțin așa pare), preocupate până la extrem de a aduce zen-ul în viața lor și se pare chiar că reușesc, bucuroase de viață și savurând experiența fiecărei zile…

Iar eu nu mă pot stăpâni din a mă întreba de pe ce planetă vin eu, că mie în continuare îmi place ciocolata, mă urnesc cu greu spre deloc la sală, mă mișc că n-am încotro, fac ceva sport, dar nu cu aceeași plăcere pe care o văd întipărită pe fața lor, mă adaptez, dar nu știu cum că nu apuc să și savurez momentele respective, ba mai mult, mă cuprinde disperarea din când în când, pentru că sincer, mă îngrijorează viitorul, nu mă simt zen, nici super împlinită, nici super-fericită, nici trăind în sfere luminate și profund meditative în care aflu esența vieții.
Habar n-am care-i esența vieții, mă întreb uneori până la disperare dacă ceea ce fac acum este ceea ce mi-i menit, pentru că dacă mi-o fi asta menit, cred că e musai să și accept și să simt împlinirea momentului, dar încă sunt departe de acel punct. Continuă lectura

Anunțuri

Măcar azi…

sunrise

Măcar azi…

Ce-ar fi dacă măcar o zi aș fi așa cum îmi doresc să fie alții cu mine

Măcar azi să nu-i mai critic pe ceilalți, să nu le mai găsesc nod în papură, să nu-mi mai caut scuze pentru inacțiunile mele, să încetez a mă plânge și să trec în sfârșit la acțiune, să fac în sfârșit ceva bun și bine pentru viața mea și a altora.

Măcar azi să caut motive pentru a fi recunoscător pentru tot ce este în viața mea, dar să nu mă complac într-o situație aparent comodă, ci chiar să vreau și să fac ce pot pentru a evolua eu și familia mea, a evolua pe câte planuri pot, spiritual, material, fizic, educațional etc…

Măcar azi să nu mai vin cu verdicte din judecăți de mare valoare asupra celorlalți, măcar azi să realizez că habar n-am ce-i în sufletul mintea și viața oricui altcuiva în afară de mine și că nimeni și nimic nu-mi dă dreptul să-mi dau cu părerea, să etichetez, să desființez și să mă poziționez deasupra oricui, să fac valuri aruncând cu noroi într-unul sau altul, să-mi ascund neputințele și frustrarea în spatele unor acțiuni dure, urâte și generatoare de suferințe asupra celorlalți…

Măcar azi să realizez ce om norocos și binecuvântat sunt pentru tot ce trăiesc și tot ce este în viața mea și pentru toți cei din viața mea, mai apropiați sau mai ”depărtați”.

Măcar azi să muncesc cu sârguință și dedicare și să descopăr surprinsă la finalul zilei că nu am mai avut timp să-i analizez pe alții, că n-am mai avut timp să fiu nemulțumită, că depresia nu are cum să se apropie de mine pentru că efectiv n-am timp de ea, în schimb am timp de mine, de familia mea, de viață și de planurile ei frumoase, de iubire, sub multiplele sale forme și fațete…

Măcar azi să realizez că un divorț (în afara celor care sunt generate de suferințe profunde psihice și fizice și care ajung să fie considerate o binecuvântare) are repercusiuni uneori devastatoare și care nu se vindecă în sufletul și inima celor părăsiți (fie că sunt parteneri, fie că sunt copii…). Nu tratez divorțul din perspectivă psihologică, pentru că nu am pregătirea necesară, ci spun doar ce văd, ce văd în mai multe cazuri și situații diverse și care sunt trăite de oameni din diferite medii, de diferite vârste, cu copii de diferite vârste, cu planuri și aspirații diferite, dar care toți sunt ”asemănători” prin suferința trăită, prin tristețea care se vede în ochii lor, dar mai ales ai copiilor lor…

Măcar azi să-mi depășesc egoismul și hedonismul natural și să fac un efort pentru a anticipa consecințele unor acțiuni ale mele, adică să mă prind în sfârșit că dacă fac DOAR  ce vreau și ce-mi place, fără să dau atenție la ce și la cine este în jurul meu, fără să-mi pese că din cauza unor fapte de-ale mele alții pot suferi, e posibil ca într-un final să rămân singură pentru simplul motiv că nimănui n-o să-i mai fie drag să mă suporte. Așa cum mai spuneam altădată, dragostea necondiționată nu funcționează pe termen lung decât de la mamă (și nu toate) și unii tați către copiii lor.

Măcar azi să realizez că universul are și altă treabă în afară de a-mi împlini mie dorințele și că e musai să pun osul la treabă dacă vreau și rezultate, adică doar gândirea pozitivă și inducerea forțată a stărilor zen și a proiectării viselor mele pe firmamente inexistente nu ajută. În schimb, credința, da chiar mută munți, dar vorba părintelui Hrisostom, roagă-te ca și cum totul depinde doar de Dumnezeu și muncește / acționează ca și cum totul depinde doar de tine…

Măcar azi să-mi dau seama ce contează cu adevărat în această viață pentru mine și, mai mult, cine depinde de mine, a cui evoluție și viață o influențez eu, cui aduc bucurie cu acțiunile mele, pe cine rănesc, chiar fără să vreau și să încep prin a mă întreba ce pot face din acest moment pentru a-mi îmbunătăți calitatea vieții mele, a celor dragi și a celor din jurul meu…

Măcar azi…

 

PROMO: Dacă ți-a plăcut articolul, comandă AICI pachetul promo de 2 cărți cu autograf + livrare gratuită în România pentru tine și pentru o prietenă. Dacă locuiești în afara României, acum poți comanda cartea „Totul pentru femei” direct de pe Amazon.