Măcar azi…


sunrise

Măcar azi…

Ce-ar fi dacă măcar o zi aș fi așa cum îmi doresc să fie alții cu mine

Măcar azi să nu-i mai critic pe ceilalți, să nu le mai găsesc nod în papură, să nu-mi mai caut scuze pentru inacțiunile mele, să încetez a mă plânge și să trec în sfârșit la acțiune, să fac în sfârșit ceva bun și bine pentru viața mea și a altora.

Măcar azi să caut motive pentru a fi recunoscător pentru tot ce este în viața mea, dar să nu mă complac într-o situație aparent comodă, ci chiar să vreau și să fac ce pot pentru a evolua eu și familia mea, a evolua pe câte planuri pot, spiritual, material, fizic, educațional etc…

Măcar azi să nu mai vin cu verdicte din judecăți de mare valoare asupra celorlalți, măcar azi să realizez că habar n-am ce-i în sufletul mintea și viața oricui altcuiva în afară de mine și că nimeni și nimic nu-mi dă dreptul să-mi dau cu părerea, să etichetez, să desființez și să mă poziționez deasupra oricui, să fac valuri aruncând cu noroi într-unul sau altul, să-mi ascund neputințele și frustrarea în spatele unor acțiuni dure, urâte și generatoare de suferințe asupra celorlalți…

Măcar azi să realizez ce om norocos și binecuvântat sunt pentru tot ce trăiesc și tot ce este în viața mea și pentru toți cei din viața mea, mai apropiați sau mai ”depărtați”.

Măcar azi să muncesc cu sârguință și dedicare și să descopăr surprinsă la finalul zilei că nu am mai avut timp să-i analizez pe alții, că n-am mai avut timp să fiu nemulțumită, că depresia nu are cum să se apropie de mine pentru că efectiv n-am timp de ea, în schimb am timp de mine, de familia mea, de viață și de planurile ei frumoase, de iubire, sub multiplele sale forme și fațete…

Măcar azi să realizez că un divorț (în afara celor care sunt generate de suferințe profunde psihice și fizice și care ajung să fie considerate o binecuvântare) are repercusiuni uneori devastatoare și care nu se vindecă în sufletul și inima celor părăsiți (fie că sunt parteneri, fie că sunt copii…). Nu tratez divorțul din perspectivă psihologică, pentru că nu am pregătirea necesară, ci spun doar ce văd, ce văd în mai multe cazuri și situații diverse și care sunt trăite de oameni din diferite medii, de diferite vârste, cu copii de diferite vârste, cu planuri și aspirații diferite, dar care toți sunt ”asemănători” prin suferința trăită, prin tristețea care se vede în ochii lor, dar mai ales ai copiilor lor…

Măcar azi să-mi depășesc egoismul și hedonismul natural și să fac un efort pentru a anticipa consecințele unor acțiuni ale mele, adică să mă prind în sfârșit că dacă fac DOAR  ce vreau și ce-mi place, fără să dau atenție la ce și la cine este în jurul meu, fără să-mi pese că din cauza unor fapte de-ale mele alții pot suferi, e posibil ca într-un final să rămân singură pentru simplul motiv că nimănui n-o să-i mai fie drag să mă suporte. Așa cum mai spuneam altădată, dragostea necondiționată nu funcționează pe termen lung decât de la mamă (și nu toate) și unii tați către copiii lor.

Măcar azi să realizez că universul are și altă treabă în afară de a-mi împlini mie dorințele și că e musai să pun osul la treabă dacă vreau și rezultate, adică doar gândirea pozitivă și inducerea forțată a stărilor zen și a proiectării viselor mele pe firmamente inexistente nu ajută. În schimb, credința, da chiar mută munți, dar vorba părintelui Hrisostom, roagă-te ca și cum totul depinde doar de Dumnezeu și muncește / acționează ca și cum totul depinde doar de tine…

Măcar azi să-mi dau seama ce contează cu adevărat în această viață pentru mine și, mai mult, cine depinde de mine, a cui evoluție și viață o influențez eu, cui aduc bucurie cu acțiunile mele, pe cine rănesc, chiar fără să vreau și să încep prin a mă întreba ce pot face din acest moment pentru a-mi îmbunătăți calitatea vieții mele, a celor dragi și a celor din jurul meu…

Măcar azi…

 

PROMO: Dacă ți-a plăcut articolul, comandă AICI pachetul promo de 2 cărți cu autograf + livrare gratuită în România pentru tine și pentru o prietenă. Dacă locuiești în afara României, acum poți comanda cartea „Totul pentru femei” direct de pe Amazon.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s