Câini și nesimțiți


DSCF3812 (2)Eu alerg din când în când, de 2-3 ori pe săptămână, pentru mine, nu pentru alții și nici pentru performanță. Alerg pentru că mă simt bine, mai ales după, dar și în timpul acelei activități fizice. Nu trag de mine, pentru că după acele ”antrenamente” am nevoie de timp să mă refac, ci fac sport de plăcere, atâta cât simt că-mi face bine și că-mi dă energie pentru tot restul zilei. Scopul nu este să dovedesc ceva, să-mi depășesc nu știu ce limite, să ies din vreo zonă închipuită de confort, ci pur și simplu este o atenție și o grijă pe care le arăt corpului meu, sănătății mele, de fapt. Nu fac caz din asta și nici nu îmi calculez exact distanțele parcurse la fiecare cursă, pentru a le compara cu alții sau pentru a le posta pe vreo rețea sau alta de socializare.

Alerg din 2013, din primăvară și, cu ajutorul lui Dumnezeu, o să mai alerg… Îmi plăcea mult să alerg la mine în cartier, e aer curat, o oarece liniște, vecinătăți curățele, per total un mediu propice alergatului. Însă, vara asta au răsărit niște câini mai răi decât în ceilalți ani. Și pentru că anul trecut m-a mușcat câinele unui vecin, așa tam-nesam, de față cu stăpânul lui, am dezvoltat o oarece frică față de câinii altora. Așa că anul acesta, după ce m-or lătrat și fugărit vreo 2 căței de pe traseul meu de alergat, am hotărât să alerg doar pe stadion.

Cum seara este o aglomerație groaznică, am ales să mă duc diminețile. Și, pentru că domnii paznici nu prea mă lăsau după 8:30 – 9:00, am început să fac eforturi să mă trezesc diminețile și să-mi fac porția de sport undeva în jurul orei 7. De preferat, să ajung pe stadion pe la 7 fără un sfert, atunci e cel mai bine. E liber, mai sunt vreo 2-3 persoane, dar nimeni n-are grija altuia, fiecare își vede de exercițiile proprii. Îmi place așa…

Azi dimineață, însă, m-am trezit mai târziu și am ajuns pe stadion pe la 8. Deja era cam cald, dar mergea încă. Am început eu așa, timid să-mi fac turele mele (6 ture, pe inelul exterior e porția mea, ca să fie vreo 3 km în total) și la un moment dat m-am oprit să mă frec efectiv la ochi. Pe iarbă, în exteriorul pistei de alergat, dar dincoace de gard erau …2 câini. Pe bune??? Și aici???

În momentul acesta mă simt obligată să fac o paranteză. Eu iubesc mult animalele, acasă am o cățea, Fulga, luată de pe stradă în urmă cu 7 ani, când m-am mutat la casă, mai avem o pisică, Foxy, de 18 ani, o Pufi, hamsterica, de 9 luni, vreo 10 pești de acvariu și ceva furnici. Plus, pe stradă la noi s-au cazat de ceva timp un cuplu de căței, pe care copiii mei i-au botezat Lela și Tunet și pe care ei îi hrănesc cu regularitate. Deci, nu e vorba că am ceva cu animalele, dimpotrivă, îmi sunt dragi, le ajut cum pot, dar aș vrea pur și simplu să nu mă atace…

Revenind, când am văzut câinii pe stadion, m-am oprit și m-am dus la unul din domnii care se ocupau de întreținerea stadionului și l-am întrebat cum de sunt cei 2 acolo?? El, foarte calm, mi-a spus: ”Eii, sunt câinii de-aici, e teritoriul lor!” ”Păi, cum teritoriul lor??? Întreb eu siderată, că-i stadion de oameni, nu de câini…” iar el a continuat: ”De obicei, nu atacă.” ”De obicei????? Adică cum, cam în ce procent NU atacă??” Nu mi-a mai răspuns, și-a văzut liniștit de treabă, iar eu am continuat să alerg, inundată de data asta de adrenalina dată de frică nu de mișcare… Partea bună este că cei doi câini chiar erau oarecum civilizați și m-au lăsat în pace, unul a pornit frumos pe iarbă să-l ”ajute” pe domnul care repara porțiunile sărite, iar celălalt și-a făcut somnul de frumusețe. Oricum era absolut simpatic, dormea, cu coada spre pistă și capul spre tribună, dar de fiecare dată când treceam pe lângă el, fără măcar să deschidă ochii, făcea: ”MMMRRRRRR”, semn că știa clar de mine și cât de frică mi-e de el, dar că nu se obosește să mă fugărească, pentru că de fapt nici nu vrea asta…

Mi-am terminat turele, încântată că mi-a ieșit mai mare procentul de alergat decât cel de mers (din din când în când, alergatul meu este înlocuit cu un mers rapid, din cauza lipsei de aer), nemușcată și nefugărită de câini și după obișnuitul mini-stretching de final, mă îndreptam zen spre mașină. Am ieșit pe ușa aia mare și albastră, care era larg deschisă și o luam agale spre poartă, când vine un nene spre peste 75 de ani (zic eu), cu un pet cu capacul spart, prin care stropea asfaltul, desfigurat de nervi, urlând la mine că de ce n-am închis ușa. Cum eram prea zen, am dat din mână a lehamite și m-am întors ca să închid ușa fără să scot un cuvânt. Dar el nu era nici pe departe satisfăcut și gesticulând și vorbind precipitat cu scuipături urla în continuare cum că scrie undeva cu cretă să închid ușa. Că ”n-ai văzut că scrie???” ”Ce, nu te uiți??” ”Ce, nu știi să citești”, ”Că dacă scria ceva sexy, sigur citeai!!” Sexy, auzi? În momentul acela m-am oprit și m-am întors, fără să închid ușa și m-am dus eu spre el. M-am proptit fix în fața lui și i-am urlat eu de data asta: ”Da’ eu v-am zis ceva?? Dar v-am jignit eu cu ceva? Dar v-am adresat eu vreun cuvânt urât??? Eu sunt o Doamnă și dumneavoastră se presupune că ați fi un domn, cel puțin asta e prezumția de ”nevinovăție”. Cum îmi vorbiți așa??? Câți ani aveți? Câți ani aveți??

El răspunde, contrariat și cu glasul mai scăzut, dar tot cocoș: 6.

Eu: ”Da, și așa vă și purtați, ca un copil de 6 ani PROST CRESCUT!!”, Judecând după părul dumneavoastră alb și după cum arătați, m-aș fi așteptat să fi adus cu dumneavoastră acele vremuri apuse, când femeia era ocrotită într-un mod elegant, când era tratată cu curtoazie și cu decență, dar mai ales cu RESPECT! Cum de vă purtați așa? Cum de ați uitat de acel elementar respect pe care m-aș fi așteptat să-l aduceți cu dumneavoastră din acele timpuri frumoase???”

El deja se întorsese cu spatele și pleca cu capul între umeri, bodogănind de ușa lui deschisă, dar fără urlete și fără gesturi. Dar eu după el, revoltată și atât de supărată, continuând să-i vorbesc la persoana a 2-a plural, întrebându-l în continuare cum de a uitat de acel elementar respect față de oameni, dar mai ales al unui bărbat față de o femeie. A tăcut și a mărit pasul, fugind aproape de mine. L-am lăsat și eu și am plecat, cu zen-ul sfâșiat, dar mai ales revoltată și cu sentimentul de anacronism puternic. Ori eu nu eram de-acolo, ori el, căci cu siguranță nu ne potriveam amândoi în peisaj.

Concluzia amară pe care am tras-o este că bunul simț și purtarea cuviincioasă nu țin nici de vârstă, nici de gen, nici de timp, nici de timpuri, ci doar de OM. Și pur și simplu refuz să cred că asta e, că așa sunt unii, că TREBUIE să-i suportăm, că-s mulți și n-avem ce face. Nu, nu cred asta, pur și simplu nu cred. Și o să mă încăpățânez să nu accept mojicii, să caut și să găsesc compania acelor oameni de calitate, de care e plină lumea și în jurul cărora mi-e mai mult decât drag să fiu. Cunosc enorm de mulți astfel de oameni și chiar cred că această pătură poate să acceadă și să depășească mediocritatea, mediocritatea aceea mojică, fără bun simț, dar cu pretenții în schimb.

Așa că, lecția de azi: cu câinii te mai descurci și o mai dai la pace, cu nesimțiții nu. Punct.

PROMO: Dacă ți-a plăcut articolul, comandă AICI pachetul promo de 2 cărți cu autograf + livrare gratuită în România pentru tine și pentru o prietenă. Dacă locuiești în afara României, acum poți comanda cartea „Totul pentru femei” direct de pe Amazon.

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Articole și etichetată , pe de .

Despre catrinelzaharia

Catrinel Zaharia – Ec. MBA, Formator CNFPA, Trainer dezvoltare personală După o experiență de peste 15 ani în mediul de afaceri, din care 10 ani într-un sistem în care feminitatea este mai mult înghițită, decât pusă în valoare, respectiv sistemul bancar, după 8 ani de experiență de management a unor echipe diferite, am înțeles că a fi femeie este întotdeauna un atu atât timp cât conștientizezi, accepți și te bucuri de acest aspect.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s