Despre lene


10408121_791545764265428_8461272654917831605_n

Am început un articol despre sărut, dar nu l-am mai putut continua… Starea mea roz de dimineață s-a cam umbrit după ce doi dintre oamenii cei mai importanți pentru mine de pe acest pământ tocmai au semnat actele de divorț după o căsnicie de peste 40 de ani…

De aceea, I don’t quite feel that love is in the air…, așa că articolul despre sărut a coborât nițel în sertar urmând să iasă de acolo după vreo câteva zile când furtuna și bulversarea din inima și sufletul meu se vor fi domolit și voi putea din nou vorbi despre puterea și impactul unui sărut de calitate, adică de fapt nu sunt săruturi de calitate bună sau proastă, ci sunt săruturi sau nu.

Oricum, revenind, dat fiind sursa profundă de inspirație de care tocmai am amintit, o să scriu azi despre LENE!

Lenea e cea care ne face să spunem savant: ”ei bine, asta e ceea ce cred eu și simt eu și nimeni și nimic nu-mi va schimba punctul meu de vedere”, pentru că na, vorba aia, eu sunt cea cu principii solide și cu credințele mele, pe care nici uraganul Katrina nu mi le poate zdruncina. Așa că eu nu zic TE IUBESC!, nu zic pentru că așa am apucat eu și nici mama n-a zis și nici maică-sa nu i-a zis soțului său, deși l-a iubit ca o nebună, l-a iubit mai mult decât pe copii, probabil mai mult decât pe sine, pentru că după moartea lui singura sa preocupare a fost să se distrugă încet și sigur până ce l-a urmat liniștită și fericită în groapă. Așa că nici eu nu zic TE IUBESC! Pentru că e evident și tre’ să se prindă el singur că-i așa… Ei bine, nu, nu-i așa!!

Iubirea, am mai zis-o, că am auzit și eu de la domnul Stephen Covey, e un verb, adică nu e suficient să o zici, să o aclami în gura mare pe străzi, ci, ca să fie percepută și simțită de celălalt e nevoie să fie și arătată, demonstrată! Da, e bine și important să fie ȘI dovedită, dar nu doar dovedită, ci și SPUSĂ, DECLARATĂ, fucking VERBALIZATĂ!! Că, de aia noi suntem oameni cu gură cu tot, cu glas cu tot, cu cuvinte cu tot, ca să le și spunem, nu doar să presupunem că celălalt e telepatic și ne ghicește gândurile… Sau, mai e un aspect pe care unii dintre noi îl numesc cu emfază demnitate, dar de fapt e un orgoliu prostesc care macină și distruge. Adică, vezi dragă Doamne, că eu nu zic pe gură chestiile astea care l-ar face să și-o ia în cap, cum că-l iubesc, că-l ador, că iubesc la nebunie diminețile când mă trezesc lângă el, că ador să-i simt mâna pe mine când adorm, că sunt extrem de fericită că sunt la un braț distanță de el și fizic și sufletește!!

Așa că nu zic!! Că mai și citesc niște aberații de cărți, care mă învață cum să-l țin la foc mic pe termen lung, să-l țin într-un fel de priză în care să alerge în permanență după mine să gâfâie și să simtă ce greu este să mă cucerească și să mă mențină în viața lui… Ei bine, se pare că stratagema asta nu funcționează DELOC pe termen lung. Pentru că orice om obosește la un moment dat s-o facă pe Hercule în relația sa și să demonstreze în permanență…ceva…habar n-am ce, dar care să-l facă pe el și/sau s-o facă pe ea să mai stea oleacă în relația/căsnicia respectivă. Din păcate, atunci când intervine oboseala aia cumplită, în care predai armele și spui ”gata, nu mai pot”, dacă se ajunge aici, de cele mai multe ori este deja prea târziu, iar relația de iubire e dusă demult și e foarte greu de înviat…

Da, deși nu pare, asta e LENE, lenea de a nu ieși dintr-un tipar, deși văd că e nociv și că nu-mi face bine și că mă afectează pe mine și pe cei dragi mie masiv… Lenea de a nu sparge o credință veche adânc înrădăcinată în mine, lenea de a nu face o schimbare benefică în mine, lenea de a nu accepta noul în viața mea…

Sunt multe tipuri de lene care ne afectează…

Mai vorbesc de lenea de a nu lua decizii!! Da, pentru că-i greu, pentru că mă răscolește, mă face să-mi pun întrebări la care nu știu cum să răspund, mă scoate tare din zona mea de confort. Și uite-așa joc un rol minunat de victimă în relația mea… De bună voie și nesilită de nimeni mă complac într-o situație/relație în care responsabilitatea luării deciziilor mari aparține în exclusivitate celuilalt. Dar, bineînțeles nu pare așa la prima vedere… Toate marile decizii sunt luate în urma unor elaborate și minuțios organizate consilii de familii în care sunt prezentate clar datele problemei, împreună cu soluția deja pregătită și urmează o discuție de formă în care se ”votează” în unanimitate hotărârea luată. Experiența anterioară arată clar că asta e singura variantă de a decurge lucrurile, altfel orice discuție în contradictoriu este de regulă cel puțin îngrozitoare, obositoare și generatoare de lehamite…

Și e la fel în relația de cuplu, unde , ca să nu mai iasă discuții, las de la mine și accept soluția oferită pe tavă în orice aspect. Și, de LENE, nu mă mai complic și nu mai încerc să prezint și opțiunea mea. Îmi și convine, că așa eu am ocazia ulterior să mă plâng de consecințele deciziilor luate de celălalt, nu de mine, dar la care eu am consimțit tacit sau declarat.

Dar, ia să-mi fi exprimat la un moment dat clar punctul MEU de vedere, să fi adus argumente solide pentru a-mi susține părerea și pentru a arăta implicațiile pozitive asupra NOASTRĂ   a acestei decizii. Ia să-mi fi asumat eu o tulburare momentană de ape, să fi avut curajul să ies din zona mea de confort și să mă manifest pe MINE, așa cum mi-s și cum mă simt EU bine…

Că na, e tare ușor să fiu iubită atunci când sunt drăguță și fac pe plac și-mi convine asta de minune, dar hai să-mi asum și riscul de a nu mai fi pe placul tuturor și să văd cum e să fiu plăcută sau nu așa cum sunt eu în realitate, cu toate imperfecțiunile aferente. Că doar de aia au apărut și cântecele alea pe care adorăm să le ascultăm ”someone (exactly) like you” și ”all of me loves all of you”…, nu știu dacă așa se cheamă sau sunt doar cuvinte din refrenurile lor, dar înțelegeți unde bat…

Dar nu fac asta și apa aia care e mereu limpede, de fapt adună un strat tot mai gros de sedimente, care nu mai apucă să se dreneze și luciul de apă își pierde treptat din adâncime, până se pierde de tot și nu știu nici cum, nici când s-a întâmplat asta…

Și mai apare încă un tip de lene. Când lucrurile încep să nu mai meargă așa de bine… Atunci apare! Pentru că atunci ar fi momentul să fac CEVA… orice, ca să întorc sau măcar să deturnez direcția și sensul pe care alunecă lucrurile, adică spre nicăieri, spre ”the point of no return”… Când lucrurile doar ÎNCEP să nu mai meargă bine am marea șansă să intervin, să fac o schimbare, să văd oportunitatea pe care mi-o dă Dumnezeu să îmbunătățesc ceva la mine și evident cu repercusiuni bune rău asupra relației… Atunci e momentul să ies din zona de confort, să mă scutur de lene și să acționez.

Lenea funcționează așa: În mod natural, creierul nostru este atras de aspectele negative. Adică, în mod natural, creierul detectează informațiile negative mai repede decât pe cele pozitive. Asta n-am zis-o eu, ci acei oameni care chiar au făcut cercetări peste cercetări pe acest subiect. Așa că atunci când lucrurile încep să nu mai meargă bine, de lene, prefer să încep să mă concentrez pe ce NU MERGE și să scociorăsc în crăpătura care a apărut în relație, până ce această crăpătură devine o ruptură în toată regula și nu mai poate fi lipită.

Când, dacă aș fi ieșit din zona aia nașpa de confort în care văd doar paiele din ochii celuilalt, dacă mi-aș fi depășit LENEA de a pescui doar experiențele negative din relația mea și să le las uitării pe cele pozitive, dacă mi-aș fi depășit lenea de a mă complace în doar a critica și aș fi făcut un efort să mă uit și spre ce e BINE ȘI FRUMOS în mine și relația noastră, dacă aș fi făcut așa cum spun specialiștii, și anume să mă concentrez pe pozitiv și nu negativ, fără a pica în ridicol și ”magia gândirii pozitive”, poate lucrurile ar fi decurs altfel… Cică, în relație e nevoie de 5 interacțiuni pozitive pentru a anihila efectele unei SINGURE interacțiuni negative… Păi, asta înseamnă muncă, nu glumă… Însă, dacă mă prind de șmecheria asta, ca să nu mă mai tot străduiesc să anihilez efectele negative, ajung să-mi placă atât de mult interacțiunile pozitive, că nu prea le mai văd rostul celor negative…

Și mai este și lenea ”cea de toate zilele”, unde mai bine stau decât să acționez, unde mai bine dorm decât să lucrez, unde mai bine mănânc o înghețată decât să alerg, unde mai bine nu răspund la un telefon neplăcut și pierd oportunitatea, decât să îmi asum disconfortul unui dialog neplăcut pe moment, dar care poate ”degenera” într-o relație fructuoasă pe termen lung, unde tot amân momentul începerii unui nou proiect, unde mai bine critic, decât să intervin… și care tot acolo mă ține, într-o zonă de confort care nu-mi permite să evoluez, nici pe plan profesional, nici personal…

Concluzia destul de amară pe care o trag este că o căsnicie, chiar dacă se bazează pe iubire și compatibilitate a celor doi, nu se ține de la sine, în virtutea inerției și a acelui acord semnat de bună voie și nesiliți de nimeni, nu se ține rămânând în zona de confort din care nici unul din cei doi protagoniști nu vrea să iasă, nu se ține așteptând în permanență ca celălalt să facă CEVA, orice, ci este nevoie de efort, de implicare, de asumare atât a persoanei proprii cu bune și rele, cât și a relației și a travaliului schimbării, a evoluției, e nevoie de conlucrare, de dăruire cu discernământ, este nevoie de acceptare și iertare, per total vorbim de depășirea LENEI care există firesc în noi și care are tendința permanentă de a ne acapara…

Însă, efortul de depășire și evident surmontarea acesteia, are efecte extraordinare asupra propriei persoane, asupra calității relațiilor din viața noastră și asupra calității vieții în general. Sincer, merită din toate punctele de vedere!!!

Foto; The Imaginarium

 

Anunțuri
Această intrare a fost publicată în Articole și etichetată , , , , pe de .

Despre catrinelzaharia

Catrinel Zaharia – Ec. MBA, Formator CNFPA, Trainer dezvoltare personală După o experiență de peste 15 ani în mediul de afaceri, din care 10 ani într-un sistem în care feminitatea este mai mult înghițită, decât pusă în valoare, respectiv sistemul bancar, după 8 ani de experiență de management a unor echipe diferite, am înțeles că a fi femeie este întotdeauna un atu atât timp cât conștientizezi, accepți și te bucuri de acest aspect.

3 gânduri despre „Despre lene

  1. catrinelzaharia

    E și asta o atitudine… Și cu siguranță e plină lumea de oportunități ratate magistral din pricina lenei… Sau, poate așa a fost să fie, erau oportunitățile altuia…:)

    Răspunde
    1. catrinelzaharia Autor post

      E și asta o atitudine… Și cu siguranță e plină lumea de oportunități ratate magistral din pricina lenei… Sau, poate așa a fost să fie, erau oportunitățile altuia…:)

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s