Suferința asumată


1464680_10204431202492633_664479318632783098_nCe ne mai place să ne cramponăm și să ne strofocăm în a găsi răspunsul la marea întrebare a zilelor noastre: TU CE ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT?

Și fiecare se apucă unul mai savant decât altul să-și dea cu părerea (inclusiv eu), cum că ne-am dori fericire, sublim, armonie, iubire, liniște sufletească, pace în lume, eradicarea sărăciei și tot felul de deziderate care mai de care mai înalte, mai spirituale, mai demne de urmat…

De fapt, răspunsul ne duce cam pe toți în același loc, în aceeași arie de fapt, a concretului, pentru că asta e ceea ce trăim, mâncăm, iubim și respirăm în fiecare zi. Idealizările fac bine în timpul meditațiilor și/sau în momentele de respiro. Că altfel, ne dorim cam toți aceleași lucruri, la diferite nivele și momente.

Adică ne dorim să fim sănătoși noi și familia, ne mai dorim o casă minunată, o mașină luxoasă în care să ne simțim extrem de confortabil, ne dorim să călătorim cu diferite scopuri: să vizităm, să ne odihnim, să ne distrăm, ne dorim să iubim și să fim iubiți, adică o relație sublimă cu compatibilitate 100% pe toate planurile, adică și să putem vorbi câte-n lună și stele și să facem sex grozav cu orgasme-n lanț de minim 3 ori pe săptămână, ne dorim să ne descoperim vocația și pasiunile și să facem din ele afacerea secolului (adică să muncim de plăcere, tra la la), ne dorim să fim apreciați, valorizați, mângâiați în orgoliu, și, în plus față de toate astea ne dorim să avem bani din belșug.  Banii ăștia, am înțeles deja ne asigură două lucruri esențiale, pentru că, nu-i așa, nu ne dorim bani să-i facem căpiță și să ne suim victorioși în vârful ei, ci vrem bani pentru:

  1. Un confort extraordinar pe toate planurile (adică vreau să am o casă cu 3-5 dormitoare aranjată ca în ”ideal decor”, vreau să conduc un mercedes/volvo/audi/bmw nou și nu o dacie veche (după principiul că dacă tot mai plâng câteodată, mai bine plâng în mercedes decât în autobuzul 33), vreau să călătoresc la business class pentru că mă simt groaznic de bine făcând asta, vreau să văd lumea din hoteluri confortabile unde să-mi vină să mă descalț în cameră, vreau să-mi pot trimite copiii la cele mai bune școli, vreau să-mi pot cumpăra ce haine vreau, ce mâncare îmi place, să-mi permit să plec în orice week-end am chef în orice parte a lumii, să-mi pot îmbogăți cunoștințele în ce domeniu vreau, asta însemnând accesul la o educație elitistă, care costă și tot așa, s-a înțeles cred conceptul.
  2. Să pot ajuta și direct pe alții, adică să le dau fie pește, fie undiță, dar să-i ajut pe cei mai puțin norocoși decât mine, dar și indirect, adică să trimit niște bani care să asigure fie mâncare pentru un grup defavorizat, fie să sprijine construirea unui edificiu (adică nu mă duc eu personal să pun cărămidă peste cărămidă, ci dau bani unui grup de oameni care să asigure munca efectivă), sau pur și simplu să dau niște bani în folosul comunității din care fac parte, dar fără a asigura și munca efectivă care să ducă la anumite îmbunătățiri de care să beneficieze anumiți oameni.
    Cam asta vreau și cam asta vrem toți. Nu e rocket science, ci doar bun simț. Nu e nevoie de o viață de căutări pentru asta, ci doar o simplă conștientizare…

DAR, întrebarea pe care o evităm și la care pretindem (conștient sau nu) că  nu e nevoie să răspundem este: ce ești dispus să faci pentru asta? Sau, de fapt, CARE ESTE SUFERINȚA PE CARE EȘTI DISPUS SĂ ȚI-O ASUMI?

Eiiii, parcă văd mulțimea de sprâncene care se ridică mirate în sus, cum adică suferință??? Că doar despre asta tot vorbim, că ne-am născut să fim fericiți, nu ca să suferim. EVIDENT că pentru asta ne-am născut! Și aici nu vorbim de o suferință fizică (deși o să vedeți că uneori e și fizică, dar nu la nivele cronice sau de boală) sau de o suferință perpetuă, sau de o suferință indusă artificial, sau de manipulare, sau de suferință de dragul suferinței sau a victimizării, (pe românește ”scenarită” cronică), sau de durere, sau de o pierdere unde nu ține de noi dacă ea se întâmplă sau nu. Și nici nu cred în conceptul: dacă reușești sau câștigi pe un plan, pierzi pe altul. Nu, nu cred că așa funcționează legea universului.

În schimb, funcționează legea umană, legea realului a concretului, unde lenea și statul cu mâinile în sân nu aduce nici rezultate, nici beneficii, nici fericire. Adică, e mai simplu decât ne închipuim și, în același timp, mai greu de digerat decât admitem.

Tradus, iaca la ce fel de suferințe m-am referit când vorbesc de ASUMARE… Dacă m-am hotărât să slăbesc  5, 10, 15, nu știu… oricâte kilograme și mă aștept să se întâmple asta peste noapte, sau peste 3 luni, fără să fac nimic, o să am o surpriză și nu una plăcută, adică formele mele nu vor suferi nici o schimbare în direcția dorită de mine. Și atunci, aleg să-mi asum o suferință și anume: să nu mai mănânc seara, chiar dacă-mi ghiorăie mațele de foame și mi-e poftă de mor de un sandwich cu prosciuto și mozarella sau cu alte ingrediente îngrozitor de gustoase, mai mult, să mă duc la sală de minim 3 ori pe săptămână, nu ca să mă afișez în costumul nou de gimnastică pe care mi l-am luat de la decathlon, ci unde să ”work-out”, cum e modern acum a se zice, până ce simt că nu mai am aer, că mă dor mușchii de simt că se rup, că dacă mai alerg pe afurisita aia de bandă încă un minut o să mor, că amețesc din când în când pentru că nu știu să-mi dozez efortul, că-mi vine să vomit la un moment dat după ce instructorul acela fără milă mă pune la încă un rând de exerciții, și asta în ritm de minim 3 ori pe săptămână, per total un mini calvar fizic… DAR, după nici 2 săptămână, văd cum abdomenul meu se aplatizează (sau, mă rog își diminuează din dimensiuni), fundul meu începe să sfideze gravitația, hainele mele încep să se așeze altfel pe mine, calificative gen sexy și senzuală încep să fie asociate cu prezența mea, așa că dacă pun în balanță, DA, a meritat și merită suferința pe care am ales să mi-o asum pentru acest rezultat.

Apoi, dacă am ales să am o carieră într-un anumit domeniu și să am și succes, asta nu se întâmplă lucrând 10 minute pe zi, iar restul stând relaxată la spa, sau cu o carte în mână în fața șemineului, dacă-i iarnă, sau în grădina botanică, dacă-i vară. Aici o să fie nevoie de multe ore de muncă, de zile petrecute departe de familie, dacă se impun delegații de serviciu, și dacă e vorba de o poziție importantă în companie, de cele mai multe ori se impun, o să mai fie nevoie de renunțare la mici bucurii care cer timp, pentru că acel timp o să-l petreci făcând calcule, bugete, marketing sau vânzări, după cum e cazul… Despre această suferință asumată vorbesc. Și nu intrăm aici în disputa echilibrului personal-profesional, pentru că e ”altă mâncare de pește”, dar care este la fel de importantă. Însă să nu uităm că dacă vrem un echilibru personal-profesional, avem nevoie și de PROFESIONAL…

Dacă vreau o relație minunată, cu comunicare deplină, verbală și non-verbală, cu un sex grozav (cu happy-end de fiecare dată), cu o evoluție echilibrată a cuplului și implicit a celor doi (corelată unul cu altul, ca să nu rămână unul de căruță și astfel celălalt să înceapă să caute refugii în altă parte), normal că vor fi inerente momentele de scurt-circuit, în care o să mă enerveze enorm faptul că-mi scoate peste noapte încălzirea din pardoseală (pentru că el așa înțelege să facă economie), iar dimineața când cobor desculță să pun de cafea, în loc să mă bucur de un răsfăț cald al tălpilor, îngheț și mă umplu de disconfort, moment urmat evident de o paletă foarte colorată de cuvinte din ambele sensuri, fiecare cu argumentele sale pertinente. Sau, normal că vor fi prezente momentele de adaptare a unuia cu celălalt, momentele de rodaj, care, sincer, consider că sunt permanente, pentru că evoluăm și unul și celălalt, important este să nu ne uităm scopul, și anume acela de a avea o relație frumoasă, pe termen lung. Bine, iar nu intrăm în discuția privind până unde, cât și dacă mai merită. Însă, atunci când sunt ani frumoși la mijloc, când sunt copii rezultați din dragostea celor doi, când sunt atât de multe lucruri și amintiri construite împreună, din punctul meu de vedere aceasta este o suferință asumabilă 100%. Cu o singură condiție, să vrea ambii parteneri acest lucru.

Pentru că altfel ajungem la alte asumări… Un bărbat care își părăsește soția și copiii pentru că și-a descoperit marea iubire într-o altă femeie și pleacă direct de la casa lui la casa ei, pentru că, nu-i așa, iubirea e mare, își asumă suferința pe care în primul rând o provoacă copiilor lui, sub pretextul (care, să fim sinceri, nu e doar un pretext, ci o axiomă, care ar fi bine să ne ghideze în viața asta), cum că fiecare om are dreptul la fericire, iar acest drept transcende orice. Și acel bărbat își asumă astfel suferința de a nu-și mai vedea în fiecare zi copiii lui, dar a-i vedea eventual pe ai femeii pentru care a plecat de-acasă, își mai asumă suferința de a fi plefturit artistic de soție și de familia acesteia pentru că a făcut acest pas, inadmisibil în opinia unora, își mai asumă suferința rodajului în noul cuplu (care, dacă e să fim sinceri este cel mai aprig la început, după ce trec oleacă fluturașii din stomac și din alte părți mai mult sau mai puțin erogene) și o descoperă în toată splendoarea ei pe femeia care a meritat acest sacrificiu… Acest bărbat își asumă suferința de a lăsa un anume model de cuplu și bărbat copiilor lui… Un astfel de bărbat nu-și asumă suferința de a fi doar el cu sine ca să-și dea seama ce vrea cu adevărat de la viață și să stea o vreme singur, ci decide să treacă de la o casă la alta în speranța regăsirii de sine prin alții… Este alegerea lui dacă-și asumă o astfel de suferință sau nu.

Mai este și celălalt caz, când ea sau el consideră că relația de cuplu nu mai funcționează și atunci are curaj să-și asume suferința de a fi singur o perioadă, perioadă în care nu se mai agață de nimeni pentru a merge înainte, ci în care află cu adevărat cine e. Este o perioadă în care își dă deoparte propriile învelișuri și măști, ca la o ceapă, în care are curaj să ajungă la miezul acela dulce-iute, dar extraordinar… Ea sau el, în acest caz își asumă travaliul descoperirii de sine, singur(ă), pentru că a considerat că nu poate face acest lucru cât timp este în cuplu. După ce ajunge la acel miez, pe care nu-l știa până în acel moment, poate face o alegere în deplină congruență cu sine.

Da, vorbim de care tip de suferință suntem dispuși să ni-l asumăm…în orice facem, în orice aspect al vieții noastre. De aceea, mulți dintre noi eșuăm lamentabil și ne gândim că poate nu ceea ce am făcut până acum ne dorim cu adevărat și o luăm iar de la capăt, în alt domeniu, cu altă persoană, Cu alt iubit(ă), cu alt soț (soție), în alte parteneriate, și ne întrebăm cum se face că iar ajungem în același punct, un punct în care simțim că nu suntem pe calea cea bună și este nevoie de încă o schimbare profundă în viața noastră, fără să ne punem nici acum întrebarea: Care este suferința pe care mi-o asum mergând pe acest drum?…

Dar dacă, de data asta, îmi fac niște calcule și, conștient de ceea ce va urma, îmi asum 100% suferința implicată??? Știți ce se întâmplă de fapt? Amploarea și durerea asociate suferinței asumate scad ca prin farmec, pentru că știu ce mă așteaptă, sau, mă rog nu știu 100%, dar întrevăd… E, dacă vreți o comparație, poate nu cea mai inspirată, ca la operația de cezariană, sau la orice tip de naștere… Acele moment presupun o durere fizică foarte mare și la nașterile naturale, dar și la operațiile de cezariană, după ce trece efectul anesteziei. Orice femeie știe despre acest tip de durere (de nesuportat fizic de către un bărbat..:)), și-l asumă, iar bucuria întâlnirii cu propriul copil depășește de milioane de ori suferința fizică prin care a trecut pentru a-i ajuta intrarea în viață…

La fel este în orice alt domeniu al vieții, la scări și amplori diferite, desigur. Ce simplu ar fi totul dacă din când în când ne-am pune întrebarea: CARE ESTE SUFERINȚA PE CARE SUNT DISPUS SĂ MI-O ASUM?

Acest articol a fost publicat parțial in ClasaBusiness.ro

PROMO: Dacă ți-a plăcut articolul, comandă AICI pachetul promo de 2 cărți cu autograf + livrare gratuită în România pentru tine și pentru o prietenă. Dacă locuiești în afara României, acum poți comanda cartea „Totul pentru femei” direct de pe Amazon.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s