Am crezut că o să-mi fie suficient să am o carieră


Catrinel Zaharia - BankIndiferent de domeniul în care am lucrat, un aspect se tot repeta. Oamenii vorbeau cu mine, vorbeau despre viaţă, despre bucurii și necazuri, despre ei și despre alţii, dar nu neapărat despre partea de business care ne adusese faţă în faţă.

De ce? Simplu, pentru că îi ascultam, îi înţelegeam și empatizam cu ei… asta fac femeile. Toate femeile ar putea face asta dacă s-ar opri un pic din goana lor de a crea, a conduce, a rezolva, a se strădui în permanenţă să atingă un target impus de alţii sau de ele însele.

Cele mai frumoase „afaceri” (dacă le pot spune așa deși, atunci când am fost doar angajată, nu era afacerea mea, dar o simţeam ca fiind aşa) le-am făcut cu acei oameni care au văzut în mine mai mult decât un reprezentant al unei companii, au văzut omul din mine, au văzut FEMEIA din mine.

De aceea cred cu toată fiinţa mea că fiecare femeie are o datorie faţă de sine, aceea de a se cunoaște, a se accepta, a se valoriza, a alege și a trăi în armonie cu sine și cu cei din jur.

 

PROMO: Dacă ți-a plăcut articolul, comandă AICI pachetul promo de 2 cărți cu autograf + livrare gratuită în România pentru tine și pentru o prietenă. Dacă locuiești în afara României, acum poți comanda cartea „Totul pentru femei” direct de pe Amazon.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s