Provocare…


de mana

Mi-a spus cineva azi dimineață că puțină provocare nu strică…

Nu știu să provoc voit. Nu știu să mă joc de-a șoarecele și pisica. Nu știu să vânez și nici să mă las vânată. Sau să provoc spre a fi vânată.

Știu doar două culori, alb și negru. Nu știu calea de mijloc. Nu știu să mint pentru a manipula. Habar n-am să joc bărbații pe degete. Nu văd rostul unei relații în care nu poți fi tu însăți 100%. Chiar dacă asta înseamnă să păstrezi o parte a ta, care se poate traduce în ”păstrarea aurei de mister”, dar păstrarea acelei părți eu o fac pentru că așa simt, nu pentru că ”așa ar trebui”.

Cică așa e în iubire… Dar eu mă încăpățânez să nu înțeleg…

De ce trebuie să îl fac să alerge după mine, de ce trebuie să mă joc de-a şoarecele şi pisica, doar ca să-l aţâţ, de ce să ne coborâm la acele instincte primare de vânat-vânător, de ce să facem lucruri şi fapte contra firii, contra ceea ce simţim cu adevărat, doar ca sâ-l stârnim pe partener ca să ne „cucerească”, ca să ne „vâneze”, pentru că cică abia atunci simte gustul dulce al victoriei şi cică abia atunci apreciază la adevărata valoare ceea ce are lângă el…

Restul articolului îl vei regăsi cumpărând cartea „Totul pentru femei – mic tratat de regăsire”

PROMO: Dacă ți-a plăcut articolul, comandă AICI pachetul promo de 2 cărți cu autograf + livrare gratuită în România pentru tine și pentru o prietenă. Dacă locuiești în afara României, acum poți comanda cartea „Totul pentru femei” direct de pe Amazon.

Reclame

6 gânduri despre „Provocare…

  1. incicau madalina

    Un articol foarte bun si adevarat.Eu zic ca iubirea adevarata se naste odata cu cunoasterea cu adevarat a persoanei nu atunci cand ii induci jocuri emotionale provoandu-i sentimente false.Ajung sa se indragosteasca de joc nu de persoana in cauza. Interesant : Ce se intampla dupa ce vanatorul prinde prada ?

    Răspunde
  2. Victor

    De ceva vreme descoperisera „cercetatorii” (ca or fi oamenii de stiinta englezi sau americani nu mai stiu!) ca fumatul aduce modificari inclusiv structurii ADN- ului. La fel de bine putem extrapola si spune ca frica de a nu pierde, de a nu cobori pe scara sociala, de a nu iti mai permite modul de viata cucare deja te obisnuisei poate aduce, cred, o modificare majora comportamentala, astfel incit acel „tu insati” de care vorbesti sa fie deja un „tu” alterat…un „tu” nervos, necioplit, orbit, urit, neserios, mincinos, aflat intr- o continua defensiva, penibil, etc. aaaaaa….si sa nu uitam: destul de … Singur. Evident!

    Nuai cum sa ignori siguranta materiala, nu ai cum „sa ii dai drumul” pentru ca, mna, ce o sa se intimple sa se intimple….atita vreme cit nu esti perfect constient si asumat cuceea ce urmeaza sa se intimple. Nu poti renunta la casa pe care o ai, la afacerea ta, la confortul muncit, pur si simplu spunind „fie ce-o fi”. Pentru ca acel ” fie ce o fi ” spus si asumat intr-un anume moment va crea in anii ce urmeaza schimbari majore. ” fie ce o fi” inseamna sa fii urmarit de banci, de recuperatori, inseamna sa pierzi casa, masa, samd. Si nu doar tu! Ca daca ar fi vorba doar de tine, sa zicem ca e ok, poate fi suportabil…insa nu mai e demult vorba doar de tine ci si de cei din jurul tau…

    In rest, pot fi ok cu „joaca” si provocarile atita timp cit nu mai creeaza si ele nesiguranta…..pentru ca ultimul lucru de care ai nevoie atunci cind esti in corzi e sa mai vina si lipsa increderii in cel/ cea de linga tine ca va merge pina la capat si te va sustine, chiar daca uneori inseamna sa iti mai deschida ochii si sa te faca sa privesti dinttr- un alt unghi ce se intimpla in jurul tau.

    Aaaaa…..si inca ceva: nu doar alb si negru….nimic nu e doar alb si negru. Nimic! Important e cit de aproape suntem fie de alb, fie de negru :))

    Răspunde
  3. Catalina Neica

    Acest joc de-a fi noi insine, fara sa ne pese ca celuilalt de langa noi s-ar putea s nu ii placa ce vede sau ce aude. Fara sa te ascunzi, fara sa iti ascunzi sentimentele adevarate, fara sa iti reprimi sentimentele adevarate. Sa strigi daca vrei sa strigi, sa saruti daca vrei sa saruti… sa plangi daca vrei sa plangi… Dintr-o falsa „autoaparare” ne ascundem dupa tipare care vedem ca dau rezultat oriunde oricum, ca in filme se poate… dar in viata reala … cu oameni reali … nu mai merge acelasi scenariu. Scenariul se schimba mereu, se adapteaza, se muleaza pe fiecare din noi.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s